„Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea. Nu tăcerea
morţii, ci cea a vieţii, care este Cuvântul lui Dumne-
zeu întrupat, prezent în fiecare dintre noi şi vizibil
tuturor. Tăcerea lui Dumnezeu nu este cea a unei na-
turi duşmane şi inumane, ci tăcerea dragostei infinite,
comparabilă cu tăcerea inimii care ne dă în fiecare
clipă viaţa, fără să pună nicio condiţie, fără să-şi târgu-
iască darul în funcţie de meritele noastre, fără să ceară
nimic în schimb şi fără să se fălească cu binefacerile
ei. Tăcerea lui Dumnezeu este tăcerea desăvârşirii Lui
nemărginite, la care nu se poate adăuga nimic, din
care nimic nu se poate sustrage, despre care nu e ni-
mic de spus, nici de gândit, căci cuvântul şi gândirea
omului vin din lume şi sunt mărginite ca toate cele lu-
meşti, fiind întotdeauna semnul unei absenţe, al unei
deficienţe sau al unei năzuinţe neîmplinite. Tăcerea
lui Dumnezeu este Împărăţia cerurilor înlăuntrul
nostru, la care nu putem avea acces decât prin tăcere,
punând capăt vorbăriei noastre lumeşti: Tăcerea este
maica rugăciunii, izbăvirea din robie, înaintare nevă-
zută, urcuş neobservat (Sf. Ioan Scărarul).”